Cu luna...

1 min lectură·15 februarie 2010

Mediu

N-am somn, gândesc aiurea...

Nici eu nu știu la ce...

Prin întuneric văd pădurea

Ce-n orizont ajunge pân’ la cer.

Din pat, prin geam, privirea

Admiră-acum orașul

Ce-i luminat puțin. Lucirea

Stelelor și-a lunii cresc mirajul.

Un pâlc de nori ascunde

Luna și trei stele...

În rest, senin e cerul. Cum de

Nu plouă și nu se văd umbrele?

Îmi amintesc ziua, ieri...

Cu gheață a plouat...

Nici mașini, nici câini și nici hingheri...

De parcă ploaia totu-a măturat.

Las amintiri în urmă...

Mă minunez din nou.

Luna-ntunericul îl curmă ...

Plină, asemenea-i unui erou.

Ca-n multe nopți cu lună

La fel fac... însă-acum,

Tot treaz sunt, fără nici o brumă...

Nici casă, nici prieteni... doar un drum.

Cum Domnul luminează

Cu luna, noaptea grea,

Îmi dă mereu speranță trează...

El va-mplini ce-a scris pe fruntea mea.

Zadarnic omul cată

Să-și schimbe soarta sa

Intrând prin dos, pe altă poartă...

Va fi precum vrea Domnul, doar așa.

001.320

Miclăuș Silvestru. “Cu luna....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/13928694/cu-luna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.