Mediu
De-acum, prefer să plâng în suferință,
Căci cel iubit, unit cu mine în dorință,
M-a părăsit uitând de legea de credință,
De legământul sfânt făcut la juruiță.
Prefer... să plâng, în trista mea odaie
Cu geamul mic, pe o saltea veche de paie...
Să stau așa... rugând pe sfântul Nicolae
Să nu-mpartă iubirea... când e hărmălaie.
Prefer să plâng, căci zestrea dată mie
E doar un chin, un preparat de alchimie
Ce-mi face rău, mă-omoară, apoi mă-nvie
Și curios, mă ține veșnic în robie.
Sunt singură-n a mea singuratate...
Suspin mereu... dar cred că îmi vei da dreptate...
Cerându-ți doar, în rugăciuni des repetate:
\"Preasfinte, scapă-mă! Mi-e grea povara-n spate.\"
M-am săturat de vorbe, de palavre,
De cei ce-s vii și totuși parcă sunt cadavre...
Căci ei nu simt, nu văd... și-asemeni unor larve
Trezi-se-vor într-un târziu, mâncați de javre.
Prefer să plâng... cu mine și natura
Plânge... cu stropi, jelindu-și creatura.
Aș vrea să mor!... Ba nu!... Sfinte Bonaventura,
Fă să-mi surâdă iar, ca tuturor, Fortuna!
001.437
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Miclăuș Silvestru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 167
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat