Disperare

1 min lectură·19 ianuarie 2010

Mediu

Privit-am înapoi de jos în sus,

de dor, spre tine,

vedeam doar satul între nori

ascuns, sub valuri.

Fără vuiet, norii m-acopereau;

mergeam ca orbul,

deși ochii vederea o aveau. Cum?

N-aveam habar.

De sus în jos, alene-n coborâre,

gândind la tine,

nu observam... eram în nori cu capul

și-ncepuse ploaia.

Din gândul meu, udat de stropi mărunți,

îndat-am fost trezit.

Zadarnic zeci de semne-Autostop.

Mergeam pe drum, pierdut, plouat,

asemeni unui câine

și nimeni nu oprea văzând român

pe drumuri.

De-atâta disperare simțeam noduri în gât...

adânc oftam, degeaba,

căci tu rămas-ai tristă lângă geam,

cu fața plânsă.

Nenumărate zile tot disperat am fost,

fără a ști ceva de tine,

deși noi doi eram legați c-un fir

de borangic.

Și zile multe-au tot trecut pân\' disperarea

plecă lăsând speranța-n viața mea.

001.806

Miclăuș Silvestru. “Disperare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/13924443/disperare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.