Paradisul din vie

E iarnă în natură, în trupuri, În minți… la fel și-n suflete Ce nu mai sunt de mult cuminți. Îmi curăț via cât timp încă nu plânge, Ajunge că plâng eu… destul. Îmi văd tăcut de muncă… Fața - șfichiuită de asprul ger - Primește-n gazdă lacrimi Precum grădina bine-ngrijită Ploaia cu grindina neașteptată. Sub parapet de deal, o masă Improvizată pentru musafiri Mă găzduiește doar pe mine. De undeva venind cățelul Turbat mă caută și mă găsește. Pe masă-mi pun ce am… Zdrobesc în mâini o ceapă Aproape toată degerată Privesc spre munții cu zăpezi Ce sunt ca o coroană albă. Găinilor dau drumul și mă bucur Văzându-le cum zburdă, scurmă. La masă mă întorc, bucuros de tot ce văd. În jurul meu acum e armonie… În tot ce am – Paradisul din vie. Pe coadă, cățelu-l calc în joacă, Să-l enervez, să-l fac să latre; Nu-l enervez, nu latră, nu mușcă, Nu face rău cum face-un om… Și-l mângâi, dându-i și lui o bucată. Trăiesc în armonie: animale - păsări, Pisici și câini, găini și gâște; Doar oameni între ei Nu pot să se-accepte… Le pare Raiul prea îngust. De-am scris toate acestea Împins de repezeală, Să-mi fie cu iertare! Am făcut țuica prea dulce Și pân*aicea doar m-a dus… Nu mă grăbesc în muncă, Sunt liber ca o pasăre spre cer. Așa o fi și-n Rai… fără păcate, doar plăceri. De-ați ști cum zburdă-n a mea minte cai, Sigur ați vrea și voi acolo.