Michel Ughetto

Las grabit un semn:

- poezia imi place, e lina, curge frumos.
- primele doua versuri cred eu ca nu se potrivesc in context, poti renunta la primul astfel incat poemul aluneca fara sa se loveasca de mai multe ipostaze (chiar daca poemul are doua sau trei)
- ideea poemului e buna, strofa a doua are un \"ceva\" dar trebuia sugerat mai mult incat ar fi mai bine daca l-ai mai conduce putin
- te sfatuiesc sa renunti la versuri precum cel din prima strofa, versul cu numarul cinci deoarece nu poate exista singur, ca vers de sine statator.

cu drag, Michel.

Trebuie sa-ti marturisesc ca am ajuns sa te citesc indemnat de Adina (viitoarea mea sotie) careia i-ai lasat un comentariu la \"Adunatura de cuvinte\". Am citit cu atentie ultimele 40 de poezii ce le-ai postat si te-am urmarit putin si prin comentarii dar nu iti voi vorbi despre toate aspectele randurilor tale, ci doar putin despre lucrurile care nu mi-au placut la tine si la ce scrii. Sper sa-mi incadrezi gestul ca fiind unul constructiv, amical.

Unul dintre punctele de plecare al acestui text este sinceritatea, adevarul - deschiderea spre conturarea unei iubite tocmai printr-un fel de dialog, lucru in aparenta curios, insa cele mai sincere simtiri nu dau cele mai bune poezii.

Versurile sunt rizibile pentru cei care au o oarecare notiune de poezie, dar numai pentru omul simplu ele sunt impresionante, caci de cele mai multe ori prin sentiment se intelege marturisirea unei mari dureri/pasiuni (fapt dovedit si de comentatorii tai). Nu e nevoie de nici o analiza ca sa ne dam seama ca aceste pline versuri de sentiment ne lasa reci si ca nu-si ating scopul lor de a misca. Una din cauza frigiditatii lor este ca ele nu sunt simbolizarea propriu-zisa a sentimentelor, ci doar schema lor logica. Dor, durere, iubire, (\"știi ce înseamnă iubire iubito?\") nu sunt sentimentele insesi ci doar notiuni de sentimente, conceptul prin care sintetizam un numar de observatii asupra conduitelor umane.

\"știi ce înseamnă iubire iubito?\" si \"înseamnă că\" apar excesiv in text.

Din textele precedente am remarcat incercarea ta de a avea unele imagini/idei proprii, precum \"jumatatea de dimineata\" care (aici sunt subiectiv) nu ma misca deloc, decat ca ma face sa port respect pentru stradania ta de a avea o pata de personalitate/deosebire in fata altor poezii. O asemenea constructie trebuie fructificata prin intermediul unor versuri pregatitoare care atunci cand ajung la acel vers, sa-i dea o anumita nuanta, prospetime in exprimare si cel mai important sa fie sugestiv.

Alte ganduri ale mele, in alta ordine de idei in legatura cu ce am citit la tine: spuneai ca \"poate pe viitor, o data si o data voi incepe sa scriu poezii..\" pentru a realiza acest lucru, e nevoie de mult, insa un sfat important: nu te pierde pe tine. Precum zicea Kurt Donald Cobain \"wanting to be somebody else is a waste of the person you are\". Nu te avanta sa scrii \"poezie\" fara sa o gandesti si traiesti in acelasi timp. Observ ca randurile tale au o tenta romantioasa. Ce trebuie sa faci este sa nu o negi, sa nu-ti fie rusine de ea, sa nu ai nici un fel de retinere in a-mi spune mie, cititorului cum sunt sanii iubitei tale, cum iubesti tu, cum e dimineata ta, etc. Si un alt lucru important: nu te autocenzura. Spune ceea ce simti si gandesti, dar fa-o contempland asupra trairilor tale. Nu-mi spune ca o iubesti, asta nu ma va face sa te cred, sau sa-mi pese mie ca tu o iubesti (ma refer in poezie, viata ta personala nu este treaba mea). Daca spui \"știi ce înseamnă iubire iubito?\" nu da un raspuns bombastic dar nici unul care sa fie simplist. Ia-ti fiorul, iubirea ta si arat-o in poezie intr-un aer care sa-l impresioneze lectorul, ca el insusi sa spuna ca IUBESTI si ca stii ce inseamna; altfel scrii randuri fade, care cel putin mie, nu-mi spun nimic, nu trezesc in mine nici o emotie, cu toate ca ai imagini interesante si o dorinta de a spune demna de invidiat (\"duminicile gândesc apusul \").

Nu mai repeta prin comentarii care este varsta ta. Cei doritori de a afla acest lucru o pot gasi in pagina de autor. Nu lasa atat de mult sa se vada din tine, este o pierdere aceasta, si fraze precum \"te rog, revino asupra textului\", \"ne mai citim\", etc, tradeaza dorinta ta de a scrie poezie, si nasc reactii precum \"Te mai astept si pe la mine dane.\" care mie imi lasa impresia ca iti trimiti singur la subiecte fierbinti. Nu interpreta atat de mult sensurile pe care le folosesti in poezie, iar daca o faci, nu arata tot ce ai gandit vis-a-vis de o constructie sau de vreun sens. Ai avut niste incercari de \"haiku-uri\" si era un tip care incerca sa-ti deschida ochii, dar din pacate nu ai reusit sa privesti si din ochii lui. Nu incerca decat sa-ti arate ce presupune acea arta, in stadiul in care o pricepea/intuia si el, pentru ca e nevoie de anumite lucruri de a scrie haiku.

Nu dezvalui prin comentarii faptul ca Alma te sfatuieste, ci gandeste-te la ceea ce spune ea. Vei avea de invatat mult, si progresul va fi evident in masura in care vei judeca ceea ce iti spune detasat. Poeziile nu le privesti ca pe proprii-ti copii, dar nici departe nu esti de acest lucru, incerci sa le explici cat poti, respctiv intentiile tale. Dan, lasa textul sa spuna singur despre sine, nu-l explica tu. Daca tot suntem la capitolul comentarii, uita-te la ce spune Cristiana Miu prin comentariile sale, vei avea de invatat in mod indirect si iti va deschide multe cai spre interpretarea unei poezii, si sper eu, vei vedea cum se ia atitudine in fata propriilor tale scrieri. Ai fost comentat de catre Mihai Zabet, Bianca Iulia Goean, Andrei Nicolescu, Andrei Gheorghe, Hose Armando Pablo, etc. Au fost momente in care nu ai priceput aproape nimic din ce ziceau ei, dar la ultima poezie observ ca atitudinea ta s-a schimbat, ceea ce e bine. Poti invata mai mult de la o persoana care te comenteaza negativ (dar justificat!) decat de la cineva care iti spune ca \"poezia e superba, plina de expresivitate\" si iti aduce lauri doar pentru ca in poezia \"i-a placut\". Incearca sa nu-i mai explici lui Pablo intentiile tale, el le cam intuieste. Nu e nevoie sa-ti bata inima cand vezi ca ai un comentariu de la el, sau cand cineva nu este impresionat de ceea ce ai scris. Daca vei privi in ansamblu lucrurile, peste doi-trei ani imi vei vedea ca ti-au spus doar adevaruri, si ca nu au avut nimic personal cu tine.

Lectura e importanta daca vrei sa scrii \"poezie\". Nu sunt carti cu care sa incepi, dar ma gandesc ca ti-ar deschide minte spre multe lucruri studiul lui G. Calinescu \"Principii de estetica\". Daca tot o mentionam pe Cristiana Miu, incearca sa cauti cartile despre care ea a intocmit niste articole. Vor fi lecturi dificile, dar iti vor aduce satisfactie. Inca un lucru care nu imi place: nu raspunde fiecarui comentator in parte, iti duci singur poezia la subiecte fierbinti, si nu castigi mult cu asta, decat uneori scandaluri si persoane care te vin sa te comenteze pentru a-i cometa la randul tau. Si in plus... sunt poezii care merita evidentiate si nu se intampla asta, iar gestul de a-ti duce singur poezia la subiecte fierbinti mi se pare unul egoist.

Cu toate ca as mai avea de spus multe, inchei aici, sperand ca vei privi gestul meu ca fiind unul binevoitor, si atat. Adina iti transmite salutari. Era sa uit: dupa luna noastra de miere, mi-a spus ca te vom lua cu noi in Japonia, daca doresti, si daca esti baiat cuminte:). Ramai cu bine, Dan. Citeste si scrie, esti avantajat enorm de etatea pe care o ai.

Michel.

Poezia ta este una plina de zbucium si strigat dar deopotriva este si plina de intelesuri si esente. Mi se pare uimitoare profunzimea ei si ma gandesc nevoit la versul \"incotro va bate clopotul\" ca la \"cantec al marii prins in clopotele meduzelor\" iar la \"colinele neinsufletite\" ca la imaginea \"calmei creste\", versurile poetului Ion Barbu.

Daniela, oferi coerenta acestei noi lumi, unde \"lacrimile pietrelor\" sunt intr-un zbor invers nu prin inaltare in real ci prin coborarea in imaginar, spre profunzimea fiintei si gandului. Apa este un simbol care are doua conotatii diferite; \"lacrimile pietrelor\" apar ca semn al genezei de unde se naste universul mai pur al poeziei iar spre final acea sete si privire are o transcedere in lumea reala, spre un univers posibil, indicand spre oglindire si reflectare.

Daca avem o retinere atunci cand atingem diferite corzi ale trecutului, timpului si iubirii, la fel se poate intampla si cu o asemenea incercare de a vorbin inca o data despre cuvinte, insa nu este cazul acestui poem scris cu mana sigura si trait, simultan. Simt trairea cuvintelor poemului in primul rand, iar mai apoi ele, Cuvintele incep sa creeze (\"cuvinte-fii\", \"cuvinte-fiice\").

Am o singura remarca, la ultimul vers din strofa a doua (\"ele au doar cuvinte-părinți\") unde mi-as fi dorit ca acest vers sa nu fie deoarece fara el frumusetea este pastrata mai bine, neexplicata, dar poate remarca mea este una subiectiva, autorul stiind cel mai bine.

Frumoasa legatura a primului vers, frumos spus/redat acel fapt. Ramanand la Puskin, sentimentul scrierii tale imi aduce in minte poezia in care ardea scrisorile de dragoste. (Iti amintesti?).

Poemul este gradat; primul vers este cauza acestei simtiri/scrieri, ultimul vers fiind concluzia. Strofa mediana imi place sa o privesc ca pe a doua zi a genezei. Imi sugereaza diferite lucruri.

Doar doua versuri nu imi plac, le vad in plus poemului: \"doamne ce te iubesc\" (o exclamatie care poate fi controlata mai bine, nu produce acea senzatie puternica pe care poemul o lasa) si \"agonizând pe stofe bleu pe stofe mov\".