Poezii

ma enerveaza ca nu-ti place cand miros a tutun ca esti atat de intelegator si de bun ca parca nici n-ai sti ca exista egoism c-ai auzit de Chomsky si de structuralism ca bei ceai cu miere din

eu sunt un fior desprins din coasta gândului tău avântat spre înalt eu sunt o picătură ce-ți mângâie geana cand privești lumina printre lacrimile norilor eu sunt o așteptare tânjind la

doua terminale care uneori tresareau atingandu-se in aceeasi suflare. electroni alergau intre noi electrizandu-ne si pe noi... acum literele mele plutesc in deriva nesorbite de privirile

nume atarnate de o soarta prea grea, cu privirile intoarse spre cerul nostru interior examinandu-ne atent fiecare pas, fiecare suflare cu mintea de pe urma... fiindca doar ea ne-a mai ramas.

o usa noua, lacuita imi ranjeste-n fata invitandu-ma s-o izbesc bezmetic cu pumnii si cu sufletul pana raman fara suflare. si-atunci ma-ntorc cu ochii mintii spre cea trantita-n

ma atingi ca si cum ai saruta o piatra umeda, netezita de mangaierea a milioane de nestavilite rauri ma privesti cu pleoapele stranse, ca sa nu vezi ca in ochii mei nu te oglindesti tu, ci

mi-am sprijinit sanul de bataile inimii tale, mi-am ascuns privirile in norii din parul tau si-asa, in stransoarea calda a clipelor adunate roata in jurul nostru martore ale suspinului meu

Durerea-mi bate in tample ca un baros dement - creierul mi se farama in palmele sufletului tau lama racelii imi sfasie suflarea, tacerea-mi coase vorbele de buze...

Ai putea sa nu te mai porti asa ? Sa nu-mi mai mangai tristetile cu surasul tau cald ? Sa nu-mi mai alini noptile stinghere cu chipul tau - atat de bland - in vis ? Ai putea sa nu-mi mai

Am sa continui sa te port in gand iubire monocroma, amagita dar nu vreau sa ma vezi plangand ci doar sa crezi ca-s fericita. Sunt ca lumina la apus abia zvacnind, gemand ucisa de o frantura