Lăsați-mă, sunt obosită.
Destul parfum de flori uscate,
Destulă viață rispită
În ceasuri pururi zbuciumate.
Simt cum o pulbere fatală
Coboară peste biata minte,
Se stinge nota ideală
Din
Lacrimile tăcerii...
Le simt, mă cuprind,
Îmi încătușează mintea, inima, buzele...
Și totuși te caut.
Te mai caut...mereu te caut.
Departe, focului aruncate,
Clipe neîmplinite.
Au ars...
Prea
sunt cuvinte care dor și nerostite,
sunt iubiri ce mor și netrăite,
sunt dureri fără suspine,
sunt tăceri neobservate,
sunt perechi neacceptate,
suntem noi.
