Din existenta

Visam aripi ce se inălțau spre etern izvor de speranțe, șoapte întâlnite pe un drum împietrit de zâmbete. Mai târziu căi șterse de întunericul ce m-a izbit de umbre ale realității. Și cat de greu am simțit pământul ce mă găzduia, cât de rece și nemilos aerul ce l-am chemat s-a grăbit să-mi scrijeleasca urme săpate cu insistență în gânduri și suflet. Un poem dezgolit de metafora... o carte rezumată sporadic și în final un cuget risipit în neșansă. Deodată străluciri de raze mi-au mângâiat trupul și alunecă împletindu-se în diamante. Și ce cald am simțit deodată... covor de iarbă verde îmi alintă pașii, veșmânt al purității îmi acoperă făptura ca într-un jurămât etern... și tot aud chemarea. Și iată sunt în fața acelei porți: leal joc de destin mă invită la un dans în doi. Am pășit ușor de teamă să nu mă zgârâie aceiași spini ascunși de umbrele malițioase ale întâmplării. Am regăsit în schimb curcubeie in sute de culori presărând lumini într-un ring de dans și am cunoscut valsuri în grădini de orhidee. Și toate acestea... clipe imortalizate într-un repaos al cărui decor intact a rămas speranța.