MISTERE

Nedezlegate mistere Din vieți efemere Se adunară la un loc Și-ncepură al lor joc. Unul privind printre gene, Se umflă în pene, Și zise aproape strigând: -Spuneți-mi acum pe rând Ce este viața pe pământ? -Un drum? Un scop? O întâmplare? Un dar ? O forță? Condamnare? -Eu, (zice altul cu emfază) Sunt cel mai de vază! Că nimeni nu știe, Până-n veșnicie Ce-i moartea? O trecere? Sau, un sfârsit? O experiență? Un nimic? Un pas în față ? Sau \'napoi? Deci eu sunt taina mai de soi! Stând cocoțat pe-o stea, Ce aprig lumina, Le zise altul cam ghiduș -Să-mi spuneți voi mie acuș\' Un suflet cu a lui pereche, În lumea asta ce e veche Vor fi alături doar un pic, Și nimeni nu va ști nimic... De ce, si când se-ntimplă asta Că, de ar ști, ar da năpasta! -Nu mai trăncăniți degeaba Doar ca să aveți o treabă! Se auzi-nfiorător Vocea celui iubitor: -Pe voi omului v-am dat Cu-al meu dulce sărutat Pe el să-l însoțiți mereu Ori de e bine, ori de e greu Iar rolul vostru se termină Atunci când timpul o să vină. Răspunsul vostru sunt chiar eu Am fost, mai sunt, voi fi mereu!