Poezie
Eu mor, dar patul..
1 min lectură·
Mediu
Cu tâmplele-ntre pene
și lacrimi între gene
pe tărâm încețoșat
ieri noapte te-am visat
că mi te-ai confesat.
Rosteai nepăsătoare,
cu buze șoptitoare
că-n brunul dormitor
eu va urma să mor
sau am să mă omor
-nici naiba nu mai știe
ce fac când sunt pustie-
spuneai umed că moartea
în pământ se-nvârtea
alungându-mi liniștea.
În altă lume-oi trece
la ceasul doisprezece
sărind pe stele încinse,
pășind inimi aprinse,
plutind pe ape-ntinse.
Ascult și te privesc
că-ți-e perfect firesc
când ceasul îmi va bate
cu mâneci sufulcate
din scânduri retezate
de trei negre topoare,
să-ți vezi de amenajare,
mese și bănci să faci,
să pregătești colaci,
pe toate să le-mpaci.
Pentru a mea îngropăciune
patul nu mi-l descompune,
zilnic l-am îmbrățișat,
pe el viața mi-am visat
pe tărâm încețoșat.
002.794
0