Poezie

Eu mor, dar patul..

1 min lectură·8 noiembrie 2004

Mediu

Cu tâmplele-ntre pene

și lacrimi între gene

pe tărâm încețoșat

ieri noapte te-am visat

că mi te-ai confesat.

Rosteai nepăsătoare,

cu buze șoptitoare

că-n brunul dormitor

eu va urma să mor

sau am să mă omor

-nici naiba nu mai știe

ce fac când sunt pustie-

spuneai umed că moartea

în pământ se-nvârtea

alungându-mi liniștea.

În altă lume-oi trece

la ceasul doisprezece

sărind pe stele încinse,

pășind inimi aprinse,

plutind pe ape-ntinse.

Ascult și te privesc

că-ți-e perfect firesc

când ceasul îmi va bate

cu mâneci sufulcate

din scânduri retezate

de trei negre topoare,

să-ți vezi de amenajare,

mese și bănci să faci,

să pregătești colaci,

pe toate să le-mpaci.

Pentru a mea îngropăciune

patul nu mi-l descompune,

zilnic l-am îmbrățișat,

pe el viața mi-am visat

pe tărâm încețoșat.

002.800

Matei Mihaela M.. “Eu mor, dar patul...” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/matei-mihaela-m/poezie/93453/eu-mor-dar-patul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.