Pene cad din cer
Topind uitarea pe geamuri.
Eu zâmbesc și disper
Și toate s-agață pe ramuri.
Copacul este plin acum
De gânduri, de gol și de mine
Primește-mă, ia-mă în tine
Și du-mă cu
Oare?!?
Nu știu ce să-i cer să fie
Sunet, aripă, cenușă,
umbra neagră de sub ușă,
dantelat ca o stafie,
imn, durerea din hârtie
sau mai bine-o poezie:
plictis halucinogen,
lavă roșie,
Ai început să-ți clădești imperiul pe propriul meu întuneric, călcând pe ochii mei. Doar palida-i lumină cerată, doar lumina lunii se mai oglindește în suplii canini ce ți-i răsfeți cu fragede
