Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Atenția distributivă

2 min lectură·
Mediu
Ieri am decis să îmi spăl mașina; În drum spre garaj am găsit pe măsuța din hol un plic cu o factură; M-am dus în dormitor să îmi iau ochelarii ca să văd ce factura e; Am lăsat cheile mașinii în dormitor, am luat ochelarii și am citit ce era scris pe plic; Era factura de internet de la Astral; Am decis să deschid plicul înainte de a ieși din casă să văd ce valoare are factura și daca tot o să ies să spăl mașina poate mă și duc să o plătesc; Am desfăcut plicul, am scos factura și m-am dus să îl pun în găleata de gunoi din bucătărie, ocazie cu care am văzut că e plină; Așa că am decis să las factura și ochelarii pe masă și să duc gunoiul; Înainte de a ieși din bucătărie cu găleata de gunoi am văzut o cutie cu Coca Cola care era pe masă; Am luat cutia și pentru că era caldă m-am hotărît să o pun in frigider; Și pentru că frigiderul era lîngă fereastră am văzut cu această ocazie că florile de la geam aveau nevoie de apă; Bun, dacă tot sunt aici ce ar fi să le ud? Am lăsat cutia de Coca Cola pe frigider; M-am dus la chiuvetă să umplu o sticlă cu apă și deodată ochii mi-au căzut pe telecomanda aflată pe masă; Cineva o adusese în bucătărie și o lăsase acolo; Mi-am adus aminte că aseară am căutat-o, dar nu mi-am amintit că e pe masa din bucătărie; Așa încît m-am hotarît să o duc înapoi în camera de zi, dar mai întîi am umplut sticla cu apă pentru flori; Am pus apa la flori ( mai mult pe jos decît în ghivece ); Înainte de duce telecomanda am luat o cîrpă și am șters pe jos; În timp ce ștergeam apa de pe jos am încercat să-mi amintesc ce îmi planificasem pentru ziua respectivă; Și uite așa la sfîrșitul zilei: mașina nu era spălată, factura nu era plătită, Coca Cola era caldă, florile nu erau udate, nu am găsit telecomanda, nu mi-am găsit ochelarii, și nu mi-am putut aminti unde lăsasem cheile mașinii. Apoi mi-am dat seama că deși nu am făcut nimic toată ziua eram obosit fleașcă. Nu rîdeți – dacă vouă nu vi s-a întîmplat înca așa ceva nu vă bucurați, acea zi o să vină.
003218
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
397
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

mark kraft. “Atenția distributivă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mark-kraft/proza/120257/atentia-distributiva

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.