Poezie
muguri reci de nemurire
cuvintele mele nu mă cunosc
1 min lectură·
Mediu
greu azi...
cu cerul altora sub mine,
tot bălăcindu-mă în culori de moarte,
tot ascuțind cuțite pentru viermi;
brațele mele...
sculptate din marmură neagră,
cu riduri de piatră,
cu fire sangvine de iarbă...
piciorul meu,
prins cerului cu zale de lemn,
de smoală spălate în zori,
prins cercurilor, diametral îngenuncheat...
ah...
muguri reci de nemurire,
zumzet surd, și sec al morții:
mă slăbești cu-a ta iubire,
mă sugrumi, tot, dimineții...
024571
0
\"greu azi...
cu cerul altora sub mine\"
Nimic nu lasă loc la interpretare aici, e împovărare, insuportabil, abia trăibil.
Joc de figuri de stil ce îmi amintește de Beaudelaire, de o anume estetică a cuvântului, pe care eu am apreciat-o întotdeauna în scrieri: \"fire de piatră\", \"riduri sangvine de iarbă\", pentru a nu enumera decât acestea.
Piciorul prins în zale de lemn, ca imagine și ca stare creată în cititor, este mai dificil figurabil și simțit, dar poetul revine prin a da alt sens \"diametral îngenuncheat\". Mi-ar fi plăcut aici, în această strofă, o limpezie.
Mă miră alegerea rimei în ultima strofă, e ca un cântec de Leonard Cohen atmosfera, și asta deja nu e puțin, și totuși mă gândesc dacă nu ar fi fost potrivit să păstrezi tot versul alb, spre a fi în armonie cu ansamblul.
Și, în prima strofă, \"bălăcindu-mă\", dacă e ales intenționat așa, pentru a ironiza moartea, bine. Dacă nu, ar fi mers cufundându-mă, scăldându-mă etc.
Și \"brațele mele/sculptate în marmură neagră\" ar adăuga o abilitate a sculptorului de a dăltui în negru spre a da formă.
Am intrat în acest poem căutând mugurii reci de nemurire și am plecat cu flori însângerate.
Ela