Poezie
autoportret
2 min lectură·
Mediu
Fericiti cei alesi,
Caci ei stiu sa traiasca pentru credinta lor...
...
Curios cat de greu se leaga acum cuvintele;
Se impotrivesc in fraza;
Cuvintele, nu-i asa, cu ele se poate orice
Si as putea aduna milioane de cuvinte
Si milioane de sensuri,
As fi bogat si fericit...
Asa gandeam demult,
Nu cand te priveam, nu in timpul acela,ci mai inainte,
Ma foloseam de cuvinte
Ma hraneau ele cuvintele
Erau adapostul meu si armele mele...
Asa gandeam, fiindca vedeam ca ele,
Cuvintele,
Au spor si vrednicie:
Nimeni nu rezista in calea lor...
Potriveam atat de bine sensuri cu intelesuri,
Tonuri cu talcuri,
Eram fascinat de cate pot face vorbele scrise rostite,
Si nu s-a gasit nimeni care sa ma opreasca,
Si ce bine mi-ar fi fost sa fie asa;
A trebuit sa ma opresac singur...
Fiindca singur am strabatut clipa
In care cuvintele s-au uscat,
S-au sfaramat...
S-au golit de viatza...
Si rostite se pravaleau parca,
Aveau colturi si muchii dure,
Ma dureau cuvintele mele,
Scrasneau cand erau spuse...
Mi-a fost furie, mare si multa furie;
Cuvintele mele nu mai erau bune,
Nici eu nu mai eram...
O vreme mi-a fost frica:
Ce mic eram fara vorbele mele!
Nu ma mai vedeam deloc in marea de oameni!
Ma pierd, ma pierd, unde sunt?!
...
Apoi incet... foarte incet...
A venit resemnarea,
Vine inca si va veni toata viata,
Ma umplu de resemnare,
Incet,
Cu zilele mele,
Cu anii mei...
Nu mi-am pierdut doar cuvintele,
Si nu e singura, resemnarea, povara ce ma apasa...
002.134
0