Marius Sandu

Balonul inceputuluiu ma ridica Ma ridica spre imparatia neagra Ca sa te eliberez din intunecatul cerc Ce-ti tine pasiunea ostatic Si apoi sa mergem spre scaunul iubirii Sa zburam cu aura

Cantecele indepartatului Pamant Arunca petale din floarea nemuririi Pentru a ta mantuire Ilustru al stelelor. Si iti impletesc gene de marmura In mandrii tai ochi.

Ma uit spre cerul senin, Iar zambetul plin de istorie Mi te-aduce pe tine, Regina a stelelor din veacuri. Si mi-ai pus pe frunte Luceafarul Ce va lumina calea noastra.

Viata…este ca o parada In care noi suntem creatorii, Iar oceanul plin cu petale Colorate albastru-violet Incoroneaza luna din Roma Ce a luptat cu troianul stravechi, Iar soarele parasit de

Inca un zambet fals Incearca sa zboare Spre a lumii mantuire… Alt sarut speriat Fuge de teama iubirii… O alta dorinta curioasa Incearca sa nu simta Gustul dezamagirii negre…

Raza verde a singuratatii Ma arunca in mijlocul furtunii De cuvinte pierdute in noapte. Gandul mi se rataceste Printre norii orbiti de ochii ingerilor albastrii Pentru a rupe raza verde a

Ma scufund in pacatul negru Aducand lumina si rosul apusului nemuritor Apucand ingerul sculptat de De mana-i de aur stravechi Pentru a incerca sa-mi salvez

Clipa de nefiinta ma cuprinde… Planset albastru de copil ma inchide In dureroasa inchisoare a palmelor larg deschise. Ingerii obositi ma pun Sub sclavia oarba din vise Si ma inbraca in haina

Floare uscata si parfumata Pluteste pe oceanul Plin de vise reci. Chip strain straluceste In lumina razelor pierdute Printre norii rasfatati. Ziua adanca se impodobeste Cu brau plin de

Florile de lotus Vorbesc cu ingerii sculptori. Jocul razelor vesele Adie usor Rochiile brodate cu petalele patimilor.

Seara sfanta se apropie, Iar taranii doborati de primejdia viselor rele Se intorc de la camp cu viata in palme. Doar clopotul obosit al bisericii Si glasul copiilor cu prafuiti Se mai aude

Cantecele indepartatului Pamant Arunca petale din floarea necajirii Pentru a ta mantuire, Ilustru al stelelor. Gene se marmura, ele, iti impletesc In mandrii tai ochi

Mi-ai intrat in vis cu raze albe Ce ne-au dat aripi de iubire Sa ne inaltam la sufletul cerului Ca sa ne incoroneze cu bagheta vetii. Sa zburam spre frigul disperat Ca sa-l topim cu sarutul

Prin anii puritatii Mi-ai indreptat pasii spre soare. Proscris maturitatii Tu m-ai format Iubita invatatoare

Fluer de plaies Rasuna pe dealurile Pline de ganduri. Cimpoi de ardelean Se aude pe maidan.

Timpul doarme Sub bagheta veseliei Verii Ce i-a secat puterea. Steaua plina de suspin Incearca sa uite Pelerinele umbre Si negura amintirii Din umbra noptii. Coroana soarelui se

Cu aripi inghetate Am zburat spre Anotimpurile iubirii. Minunea zapezii Mi te-a adus pe tine Iubirea mea din umbra. Un sarut de foc ti-am dat … Iar zambetul tau a plecat.

Un zambet ca o raza de soare Gemea usor De teama iubirii. Minciuni sincere Pleaca in cautarea fericirii Prin arsita noptii. Geamana de foc Canta vise la Vioara Dezghetand iarna

Fir de luna argintie Si stea albastrie Ti-am pus in cale.’ Raul verii Si mantaua primaverii Ti-am impletit in par. Din puf de nori Si petale de flori Ti-am facut coroana, zana mea cea

Val de vant argintiu Pluteste peste dealurile inverzite, Peste marile insorite Si peste lalelele inflorite. Un trandafir insangerat Era sa fie mancat De negura anilor trecuti

Frunze galben-argintii colorate Cad peste dealurille suparate. Raul verii, acum, Canta incet ca un cuc obosit. Padure plange usor De dorul cantaretilor ei. Vantul alinta incet Prunul

Odata cu aripile vantului Si raza solara A venit la mine Chipul tau, iubito. Erai incoronata Cu frunze de tei Si flori de mei.

Eram suparat… Apoi deodata… Gandul meu A inceput sa zboare Spre lumea cristalelor Inspre lumina tunetelor line, Catre razele de aur ale Sfantului Soare, Catre nori de plus Ce o incurajare

Peste casele incalzite Si fumurile plumburii Cad fulgi de catifea Si flori de nea. Un giocel al iernii Trage spre el Plapuma de catifea, Dormind somnul vetii.