Fericirile

Mi se pare ca tot poemul asta creste si descreste, pentru a ridica ultimul vers, preferatul: \"(ce pierdere de timp ar fi fost viata fara viata)primul pas fara urmatorul\". Perseverenta ca o piele noua peste arsura indiferentei. O poezie de dragoste(asa o citesc eu).

re.Maria, e de dragoste, are desfășurarea rolului meu (nostru) prin viață, rol care fără dragoste ar fi o pierdere de timp, n-ar avea nicio perspectivă. Dar tot ce am aici în cele aproape patru pagini postate e desfășurarea unei vieți la intensitate sau mai multă viață, următorul pas... Mulțumesc de trecere și cuvintele care mi-au inspirat răspunsul.

Chiar dacă ne întrebăm cu toții ce roluri avem noi în piesa asta numită \"Viață\", răspunsul este la îndemână. Rolul ni-l alegem chiar noi pentru că Dumnezeu ne-a lăsat liberi să ne găsim calea. Reușita depinde doar de noi.
M-a tulburat adevărul din versul acesta: \"ce pierdere de timp ar fi fost viața fără viață\".
Cu prietenie, Maria

re.Maria Gabriela,la întrebarea \"Ce rol am în piesa asta?\" răspund: este primul pas spre reușită. Dumnezeu care poate fi înțeles apofatic: nu e bun, rău, mare, mic...în afara sistemului închis Michelson-Morley, cum spune Nicolae Steinhardt în \"Jurnalul Fericirii\", ne-a lăsat o cale ca să ieșim din închiderea întrebărilor, neîncrederii, suspiciunilor, calea este în credința făptuirii binelui cu smerenie și fără calcule contabile a beneficiilor faptelor bune, după modelul trasat de Hristos. Dăruirea a tot ce e bun în sufletul nostru în tot ce lucrăm, în locul în care nu întâmplător ne aflăm, așa înțelegem că fericirea locuiește în noi.