Poezie
Scrisoare către primăvară
1 min lectură·
Mediu
Merg pe aleile tăcerii
copacii cresc în mine
cu rădăcinile lor deshumate
adun rămășițele ultimei zi din crengi înghețate
luna o încălzesc la piept
o curăț cu un plâns de copil
o aprind cu un suflu suspin
mă scutur de pământ
prin nopți nesfârșite
în liniște
printre lumânări îndoite
mulți s-au retras în cuvânt
le port ultima dorință
de iarnă întrupată mâini încleștate
de sfinți
eu sunt scrisoarea către primăvară
lumina învierii
în mine se odihnesc
o prelungire nefirească de întrebări
de dorințe apuse
de iubiri
026.098
0
copacii cresc în mine\"
început de poezie frumos, cutremurător, \"luna(...)o curăț cu un plâns de copil(...)printre lumânări îndoite /mulți sau retras în pământ\", și iată ce final!
\"eu sunt scrisoarea către primăvară\"
Domnule marius nițov, poemul vorbește, se roagă, și sper să obțină îndurarea prin eul scrisorii,-elementul uman
Text bun,curat și iertător...
Cu sinceritate de primăvară.
Teodor Dume,