Tot pas...

Te-am iubit atat de mult, incat iti vad fata privindu-ma-n oglinda. Si primavara te vad in boabe de ploaie parca incercand sa te misti, dupa incremenita zapada de dinaintea frunzei tale picturi. Tot pas pe acelasi pas, sub mine ruine, de alti pasi; doar timpul e acelasi iubito, cand noi ne iubeam prin ceata nebuna. Imi canta si acum cuvinte, cascada e acum monument, in care noi ne aruncam disperarea, caci toti iubeam nebuneste, dar poate doar valul impins de-a scufundarii noastre in larg, atingea tarmul. Acum prin vene imi curge cascada… si fierbe cand cade in abis; inspumata imi sterge oglinda, te vad un pic printre muchii. Si umedul trist un pic otravit, respirat ca un drog de mai maine, acum e palidul inceput pentru infernul de ieri. Mirosul copacilor e-acelasi, siropul de brad nu-mi vindeca tusea, nici visul nebun nu mai vede, cu aceleasi culori din trecut. Eu ruga la cer dorind; am ajuns ruga pentru alții, care n-aveau nevoie de asta.