De ce sunt trist?

În ziua când m-am născut, tatăl meu, era un necunoscut, ca și-n ziua de astăzi dealtfel, când toți mă-ntreabă de moartea lui eroică. A fost un brav fermier ce-a plantat primii piloni ai societății moderne, in fabrica lui personală de blindate și de arme nucleare, cu raza mică de acțiune, sub supravegherea atentă a țării, pentru care a trăit, a luptat și a plătit scump. Un tun din primul război mondial și-a scuipat gutural obuzul ruginit prin țeava-i murdara. Nemții l-au urmărit până când privirea lor neputincioasă, a fost continuată de un șoim bine dresat de aliații lor de-atunci, americanii. El a văzut cum obuzul obosit de-atâta zbor s-a prăbușit cu viteza luminii, aproape de Alaska, unde taică-meu bea un vin fiert de Buzău. Suflul puternic, l-a zburat prin acoperișul barului, purtându-l sute de kilometri, prin deșertul înghețat, acolo unde moartea l-a găsit pe taica-meu răstignit de planta reprezentativa a Alaskai; da, un cactus cu țepi de oțel, i-a străpuns trupul congelat, fapt ce-a umplut țara de-atâta suferință, încât lacrimile poporului nostru, s-au transformat in inundații de proporții, Marea Moartă stând și acum mărturie acelor cataclisme sufletești. …Șoimul se pare că a ajuns pe meleagurile noastre, unde pe-atunci exista cel puțin un șoim neaoș pe cap de familie.