Poezie
păcatele nisipului
În cumpăna întunericului
2 min lectură·
Mediu
Eram doar eu pe o plajă întinsă cât nemurirea
Abia sufla o aripă de vânt
Oceanul ofta trist sub greaua povară a singurătății
Iar eu inventam faraoni din păcatele nisipului.
Construiam piramide cu conștiința unui arhitect
Deși știam că vine valul și le distruge,
Dar așa este și în realitate, căci planuri făurim noi zi de zi
Iar viața, vicleană precum este, le spulberă pe toate.
Valurile se agitau, așa cum au învățat să facă
De la rostirea primului cuvânt încoace
Nemurirea trebuie să fie pentru ele cum este pentru mine “mâine”
Mă-ntreb dacă se vor opri când va fi deja rostit ultimul cuvânt…
Luna, pribeagă și palidă, precum sufletul unui sinucigaș
Îmi zâmbi dintr-o dată dintr-un colț de cer.
Razele ei vor bate mult după ce eu nu voi mai fi
Această nesfârșire de țărm pe care calc.
Câte vise s-au născut și au murit aici, câți oameni,
Câte picoare au simțit finețea acestui nisip
și câte buze s-au împreunat in acest loc acum stingher,
Toate sunt sortite pierzării, trăiește acum.
Era deja târziu și rece, iar eu întipărisem deja bine totul în retină
A început sa sufle și vântul
Iar acum, răzbunător precum Ra,
Nisipul inventa faraoni din păcatele mele…
032903
0
Subscriu.
Se vede ca esti din Sighet...
Nu degeaba e o casa de nebuni si un lagar in oraselul ala liliputan in care nu exista decat o intersectie.