Lăcașul cerșetorilor

La poarta sfântului lăcaș de rugăciune, stătea cu mâna-ntinsă un cerșetor, Stătea, sperând că va primi pomană, de la vre-un binecuvântat de trecător. Că n-a mâncat de vreo trei zile poate, știa doar el și bunul Dumnezeu, Așa-i fusese scris să-și ducă viața, urmat de ghinion mereu, mereu, mereu. Cu fața suptă, corpul slab și mâna-i tremurândă, Ar fi dorit, pe-un colț de pâine și sufletul să-și vândă. Era flămând săracul cerșetor, flămând nevoie mare, Abia mai putea să se țină, de foame, pe picioare. Dar nimeni nu s-a îndurat să-i dea ceva de milă Căci toți treceau pe lângă el și toți priveau cu silă. Iar oamenii se împingeau la rugăciune dându-și coate, Toți îl priveau pe cerșetor, toți îl lăsau în spate. Se-ngrămădeau cu toții, să vadă Dumnezeu Cât de creștini sunt dânșii, c-așa au fost mereu. Dar mai curat la suflet era chiar cerșetorul, Decât acei ce ascultau atunci predicatorul. Și-n acea clipă, Cel de sus, pe toți îi cântării, Iar sufletul cel mai curat, la cerșetor El îl găsi. Și milă-i fu\' atunci de bietul cerșetor, Decât de toți de-acolo ce se rugau cu spor. El îi trimise Îngerului Morții o solie: \"Sufletul acelui om, Îmi aparține Mie.\" Trecu un ceas sau două iar slujba se sfârși, Iar bietul cerșetor, de frig se zgribuli, Se ridică de jos și-ncet, încet porni, Să-și caute un loc săracul, să poată ațipi. Într-un sfârșit găsindu-și un loc lângă o poiată, Se puse jos sărmanul și adormi îndată. Însă de dimineață, el nu se mai trezi, Cadavru-i era rece, cu umbre stacoji. Chemându-l deci la Dânsul, Dumnezeu așa i-a spus: \"Eu am găsit în tine, un prea-curat supus,\" \"Ia deci și te înfruptă din ce-ai visat vreodată, Căci masa nemuririi, în veci va fi bogată.\" \"De astăzi înainte, la dreapta Mea rămâi, Tu, ai fost cel din urmă, deci fi-vei cel dintâi.\" .................................................................... După o nouă săptămână, la poarta sfântului lăcaș, În locul lui de-odinioară, stătea acum un copilaș. Flămând și el de bună-seamă, cum fuseră părinții De foame și de frig se pare, îi clănțăneau toți dinții. Dar nimeni nu îl luă în seamă, căci toți se îmbulzeau să intre, S-asculte sfânta liturgie, a prea-sfințitului părinte. Era și el un cerșetor, la fel ca înaintașul lui, Era și el un \"cel din urmă\", ce-avea să fie un \"cel dintâi\".