Asta, ca sa fiu poet

Mintea mea e un armăsar.

Creierul meu are două testicule:

Testiculul stâng și testiculul drept.

Asta, ca să fiu ceva...

Deștept.

Și niciodată nu mă cert.

Eu doar iert adevărul inert

Prin bătaia cuvântului suprem și simplu.

Asta, ca să fiu ceva...

Perfect.

Și nu mă lăbărțez în explicația gândirii mele de fanatic dubios și liber ca un câine vagabond turbat,

Și mă simt liber să distrug ce scriu acum.

Asta, ca să fiu ceva...

Modest.

Și aș vrea să fiu O.K.,

Să am idei, să scriu idei, să scriu despre idei,

Dar mintea mea e un armăsar.

Eu fut idei ce nasc alte idei.

Că liber sunt.... și violent... și singur...

Ca un drum ce taie o pădure...

Că liber sunt să-mi gestionez sărăcia

Ca Moromete când taie un salcâm.

Când sunt puternic mă consum.

Când sunt slab mă adun.

Când scriu despre mine parcă sunt mai bun.

Asta, ca să fiu ceva...

Nebun.

Și când nu mint sunt prea frumos

Și pur...

Și când mă schimb mă bat cu mine,

cu lumea ce mă educă rău și mă naște bun.

Și-atunci încep să mă urăsc,

Să mă iubesc atât de mult că mă zdrobesc.

Asta, ca să fiu ceva...

Grotesc.

În mintea mea de zi cu zi

Eu știu că tot ce sunt e doar un vis,

Un adevăr de nepermis...

Sunt interzis...

Și asta ca să fiu ceva...

ce nu s-a zis.