Flori de narcisă
Visat-am ca și ieri poiana plină cu flori de narcisă, Desenată era cu un verde aprins și vie-mi părea, Trufașul soare se oglindea în fiecare coronulă deschisă, Încât, călăuzită priveliștea se
Testament
Și val cu val te împinge în larg Îndepărtîndu-te de toate, Îți pune sufletul în ștreang, Din cursul vieții își face parte. Adună nori crăpați să cearnă Cataclisme în ochii tăi Lovind cu
România!
Ai renăscut în vremea lui Cuza ca o copilă orfană, Te-ai simțit mândră când Eminescu te-a văzut ca pe o icoană, Ai scăpat sub guvernarea lui kogălniceanu din colivie Și ai ajuns curte
S-a întors lumea pe dos
S-a întors lumea pe dos, Omul cu suflet frumos, Tot mai rar îl întâlnești, Prea puține o să găsești, Să nu fie cumpărate, Pierdute sau amanetate. Cu mici, cu mari deopotrivă Oameni cu
O singură viață
Atât mi-e ciudă pe astă lume, Cum în întreaga viață aleargă, Comori, și mici și mari, să adune, Ofilindu-și anii toți în grabă. Amestecăm ziua cu noaptea, Uităm că viața-i trecătoare Și
Se numește iubire
Se numește iubire acea nepătată, Spirală ce poartă în întreaga ființă, Inima, de-o magică licoare-mbătată, Senzația când totul îți pare-n putință. Deocheatele nopți cu visele lor, Vise
Păcătoasa odisee
Pe când bolta ai spintecat Și obscurul ai dezbrăcat De lumina elizee, Iar de apă ai separat Uscatul necolindat, Transformîndu-l în alee; Cum făcut-ai Dumnezeie? Pe când viață ai suflat Și
