Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

doi

1 min lectură·
Mediu
eu învăț când cuvinte
când nori
joc în filme despre singurătate pe sub poduri
tu stai în mâini și ești încrezut
că nu ești
prea bătrân
eu îmi torn vin și sărbătoresc
îți umplu paharul cu vodkă și tu îl golești până la fund pentru toți
cei care nu m-au avut
prin buzunare îmi găsești zeci de nebune
o sticluță cu iod și două legături
de chei străine
mă ții minte după gust și ești gata să nu-ți amintești
ușa din stânga și plecările de pe umărul întors
ești beat și te conduc până la perete
nici nu mă vezi că stau în față
și țintesc
"eu nu te iubesc"
tu dai din cap
și amândoi mințim
001.439
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
117
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

maricica frumosu. “doi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maricica-frumosu/poezie/14004838/doi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.