Sonet pentru credință
Am învățat răbdarea să m-asculte, Să fiu smerit, să fug de impostură, Să mă ridic prin propria-mi cultură Și să respect persoanele inculte, Să iert, să uit, să nu răspund cu ură La provocări,
Ne poartă timpul...
Frunze ni-s anii... Ca frunzele trec în fiece toamnă, Podoabe ce prind, cu timpul, rugină: Mici pete, ce-ncet, pe rând, le condamnă Pe cele ce n-au pătruns în Lumină. Clipe ni-s anii... Ce
Amurg autumnal
Copacii goi la ceruri se închină Cu ramuri triste, spălate-n stropii reci, Cercând să-nalțe podoabe deja seci În ultimă sforțare spre lumină. În amorțire, frunze se înclină
Sărutul toamnei
Te-ai furișat în noapte, pe răcoare, Curgând pe deal prin picuri mici de taină, Să-mbraci păduri și pomi în nouă haină, S-aduci naturii-adâncă transformare. Ai dat în fugă frunzelor sărutul
Cu gândul la tine
Am săpat în nisipul umed și am mers mai departe și am săpat în nisipul uscat de arșiță... Am așteptat ploaia sa-mi umezească buzele și inima-mi să aline de uscăciune și am întors
Dacă mă cauți
Dacă mă cauți când ți-e dor de mine să nu-ntrebi oameni caci nu vor ști a-ți spune să nu întrebi pe nimeni... Când vei auzi foșnetul pădurii vei ști că sunt acolo și când răsare
Dorul
Câte doruri zac în noi și-n suflet se usucă... Ne-ar trebui prea multe ploi să ude dorul lor de ducă... Și de-am avea mai multe vieți, mai multe doruri strângem... Cât de iubire suntem
Speranță
Și pentru că am simțit sărutarea-ți pe părul meu cărunt m-am întors să te îmbrățișez dar nu te-am văzut... și am întins mâna sub crengile de pom și-am strâns în pumn atâția picuri reci cât
Vino și rămâi
Vino mai des Dacă nu mă minți Și rămâi mai mult Să-ți simt prezența Prin răsuflarea-ți caldă Și adierea părului, Să-ți simt privirea-ntrebătoare Oprită în pagina mea, Încercand să-mi
