Slabele speranțe

stăm la margini de senzații moi stăm la mijlocul trenului și așteptăm gurile să ne sfărâme în linii drepte consecutive și ondulatorii misterioase avem un principiu sarim pe el ne legam de el viața noastră aparține celui care ne-a luat-o pândim secolul să-l naștem lângă creiere se așterne orbirea lângă miezul speranței sărutul se macină glorios în spotul de lumină verde adormirea fecioarelor trezesc mânii de hiene sunt slab cântecul curcubeului îmi permite să mă joc printre cuvinte ușoare fără să mă privească părinții nucleului