scena
Pe marea scenă a vieții Întâlnești tot felul de actori Buni ...proști.... Din ce în ce mai puțini onești Doar‚ mimează, cei mai mulți Nici nu-ți vine să-i asculți Se știe că cel ce este
Truda
Un pas înainte și doi înapoi Să trec sau nu șanțul, nu mă hotărâi Cât pe ce să cad în groapa cu noroi Alergai spre minunata câmpie Era să zbor în apă direct din vijelie. Urcai pe dealul cu
Septembrie
Când albastrul de cleștar al cerului, Ce atât de bine conturează începutul anotimpului, A devenit atât de clar și imaculat Încât parcă întreaga natură în loc a stat, Atât de pașnică și
Colinele uitarii
În viață întâlnești mulți oameni. Doar unii rămân în sfinte amintiri, Ce te veghează ca o adiere Simțind uneori a lor mângâiere. Este senzația ireală, bineînțeles, Niciodată dovedită a lor
Armeanul
Revăd cu ochii minții copilăria. Cu toate greutățile, se păstra armonia. Era după puțini ani de la război, Cine oare își mai aduce aminte de noi ? Cât de mult ne bucuram de zilele însorite, Ce
Pe strada mea
Pe o coastă de deal, strada mea este așezată. Cu case mici, pomi si garduri ca din povești aflată, Dar cât de mulți oameni locuiesc pe-a mea stradă... Și cât de rar iarna se-ntâmplă ca unul să nu
Romanța sufletului meu
Pe o bancă veche de sub doi castani Stau azi si privesc, după atîția ani. În minte-mi revin doi ochi luminoși O, cât de minunați, cât de frumoși. Întind mâna să simt a ta mângâiere Dar simt doar