Poezie
Dimineata
1 min lectură·
Mediu
Dimineața aceea de mai
Avea sufletul deschis
Și vălul plin de raze feerice
Cu line adieri trăgea obloanele ochilor mei,
Apoi, rămâneam amândouă privindu-ne,
Una cu ochi jucăuși, alta cu ochi beți de somn.
Albastra dimineață îmi surâdea dulce,
Iar eu neputincios stăteam în temnițele așternuturilor.
\"Mai lasă-mă o clipă\", îi ziceam cu glas stins,
\"Mi-e somn, nu pot…\", și adormeam la loc,
Dar dimineața nu se lăsa,
Îmi lumina mai tare încăperea
Și cu o adiere deschodea fereastra
Somnoroasă și ea
Și iar, jocul se repeta.
În final, ceasul își cântă infernala odă
Și noaptea plină de fantasme se risipi
Și zâmbitoare, dimineața
Mă luă în brațele-i duioase.
001012
0