Poezie
Suflet pierdut
1 min lectură·
Mediu
O dată o privire aruncat-am
În odăile liniștite ale sufletului
Și, vai! Ce am văzut
Bietul suflet, în lanțuri hilare
Se ruginea cu fiecare clipă.
Ce soartă amarnică I s-a dat,
Bietul suflet!…
Nenorocitul de el obosise să evadeze
Din tristeți amărâte și amintiri ruinate.
Se resemnase și cu lacrimi
Stinsese focul vieții
În care acum sentimentele
Rămăseseră doar cenușă.
În tinereți aurii
Se hrănise cu dulci cuvinte,
Cu mii de minciuni sentimentale,
Cu idei prefăcute
Și…izbit a fost de fiorul dur
Al unei iubiri ce el toată
O legănase ca pe un prunc.
Acum, dureri ascuțite
Îl țintesc pe crucea gândului,
Din infinitul celest
O chemare așteaptă
Și la licăriri divine
Plutește-n tărâmul neatins.
00964
0