le chic et le charme

Era un timp când simpla lui prezență mă facea să ma bucur atît de tare încât picioarele îmi fremătau și atunci lumea devenea rotundă ca un glob de craciun

Parcul a rămas singur clădirile noastre nu s-au mai unit într-un zâmbet incandescent pe o bancă buclele răvășite cald zac ca un cord ce atârnă mort dintr-un trup descărnat

De fiecare dată cînd vii eu plec devreme și mi-e din ce în ce mai greu să respir fără tine

aerul se agață de mine spasmodic cu mâini translucide din care răsar amintiri

trenul de noapte alergă nebun spre ceva ce a fost spre ceva ce n-a fost astăzi ți-am spus cât te urăsc

Prea multe zile se aștern alb peste parc, peste clădirile noastre goale ca niște pumni de copil din care nu mai ies fluturi.

puiul de lamă stă apatic lângă fereastră se uită curios la femeia de sub felinar are ochii tăioși ca niște bisturie fine un păr negru ca o depresie adâncă din care nu mai răsar amintiri doar un gând uriaș ca un nod în gât

trotuarul e umed și luminat slab, iar ea sta acolo ca pe marginea unei prăpăstii, stă și se uită iar el se deshide și se transformă în chingi ce-i sfâșie mintea hulpav cu zgomot

e bine aici inima mea dansează nebun ca atunci când te-am cunoscut...