zâmbea și învăța

părere de verde rătăcită stupid în colțurile caldarâmului pietrele de lângă o striveau zâmbea și învăța se mlădia să nu strivească vântul o îngenunchea dansa ridicându-se zâmbea și învăța să nu umilescă ploaia o mlăștinea primea și sorbea fără a atinge mâlul zâmbea și învăța rotocoale calde fumurii îi păreau încălzind zâmbea și învăța să vadă că dincolo de este mereu și altceva atingea în întuneric o zare de lună zâmbea și învăța năzuința spre lumină pierdea repere rătăcea între sminteli neștiind să discearnă încerca să uite zâmbea și învăța: universalitatea râsului că pietrele pot fi ocolite că vântul e o punte că mâzga reflectă culoarea că înainte de a fi verde a fost galbenă în misteriosul ciclu al stingerii uitării în memorie acel galben lângă inocența albului nu o limită substitut de negru nu s-a mai dorit părere de verde martir a înțeles că în amintire se plăsmuiește calea nu era ce pietrele vedeau n-o fi fost nici ce visa era ce știa că este devenea ce împlinea zâmbea și învăța a prins stropi de ploaie sau poate lacrimi de rouă în teaca-i plăpândă mângâiere de vânt a-nălțat-o spre rază zâmbea și învăța drumul culorilor drumul aromelor și dăruind s-a numit frezie...