Poezie
Portița
1 min lectură·
Mediu
Am tresărit ,iar somnul dulce alunecă discret pe pleoape,
C-o mângăiere ce regretă sărutul nopții sfărâmate,
Din care gânduri moleșite au prins contur și limpezime,
Iar sufletul se naște ,poate ,ca o cetate din ruine.
Speranțele n-au îndoială în clipa ceasului divin
Și-au adăugat încă –o petală la muritorul meu destin.
Acum ,când totul e posibil, cu trupul plin de dulci fiori
Întredeschid ochii spre lume înmărmurit de primii zori :
Fereastra apărea deschisă ,un zâmbet larg spre cer și mare
Și adieri din alte vise răsar cu razele de soare…
Purtate în vârtej de aripi se-aud chemări de pescăruși
În timp ce marea își adoarme nestăpâniții ei supuși.
001.528
0