Jurnal
Colt
1 min lectură·
Mediu
Ambrozia unui suflet de-al meu:
toamna sufletului.
Când plouă peste noi adulmec durerea,
mă hrănesc cu roua.
Să-mi spal și ultimul vis,
îl clătesc în lacrimi și- apoi,
îl atârn de-un colț de zâmbet puțin ciobit, de Soare.
Chiar vroiam să zbor peste norii ce-au uitat s-apună...
Răsare speranța in colțul de suflet
încă prăfuit de vise.
Încă mai sper să ating frunza gri din capătul gândului.
Cine moare înaintea zorilor?
002312
0