Poezie
orbirea
1 min lectură·
Mediu
nu stiu cand ai plecat!
in ziua aceea batea vantul ca apucat,
si-oblonul sufletului meu se zgaltaia din tatani
ca o usa subreda de magazie,
in care-ti depozitasesi tu toate proviziile de iubire...
pustiul ma umplea cu gust de creta pisata,
pe care o-nghiteam in sec,
fara un strop de apa,
apoi ma frecam la ochi cu mainile varuite
si-ncepeam sa nu mai vad trecutul, prezentul...
iar viitorul il zaream in ceata,
ca intr-o pacla groasa, de sfarsit de lume!
tu nu erai nicaieri!
cioburi de oglinda-mi secerau retina,
care te mai pastra din amintire...
trupu-ti ciopartit se-ntuneca
pana nu mai erai decat o balta de-ntuneric
in ochii mei, in mintea mea.
oblonul sufletului incetase sa se zbata...
atarna acum stramb, ca dupa furtuna.
magazia iubirii era aproape goala!
001.660
0