Cel ce iubeṣte cuvântul e dincolo de spațiu ṣi timp
Dincolo de eternități de o clipă pierdute ṣi regăsite.
E în floarea de cireș care plutește pe aripile greoaie ale morții
Ȋn răzmerița
Cântărețul e mut. Sunetele au rătăcit demult calea spre el.
Ca un atlet fără vigoare încearcă să verse în inimi trăire.
Dar inimile au zăbrele, au zăvor ṣi chei înghițite de
Aici, în garsoniera cugetului meu, totul e poezie.
Pereții scorojiți expiră cuvinte ṣi angoase ṣi dor
Plafoniera ruptă recită versurile dragostei ce ar fi putut să se nască.
Parchetul putred
