Manea Crenguta

In primul rand, aceste obs au fost facute pe masura ce iti citeam nuvela , adica gradat/treptat.

ok, ce pot sa-ti spun. Mi se pare ca abordezi un pic stangaci stilul epic/proza, dar in acelasi timp esti si foarte curajos ca faci asta. Dupa mine, ca tot m-ai intrebat, aici e granita , destul de fragila, intre ridicul si superb...
Faza in care Andrei incepe sa sustine punctul de vedere al curajosului care vrea sa vada ce e dincolo de lumina alba e un pic cam .....cum sa spun....razbate frustrarea din ea.......zau, nu te supara pe mine, tu mi-ai cerut parerea sincera.Adica mie imi aduce aminte de un personaj dintr-o carte care era un om de nimic care atunci cand a fost dat afara si-a injurat si omorat in bataie seful in gand, doar, si a promis inflacarat ca se va intampla si in realitate. bineinteles ca (!)curajul lui era doar la el in cap.Nu zic ca personajul tau e asa, am zic ca mie, una, de asta imi aduce aminte.A, si frustatrea regasesc si in ultimile 4 randuri.
\"Nimeni nu se opri. Absolut nimeni. Era singur.Se resemna cu gandul ca nu-l va sustine nimeni\" Mesianism curat, nu ti se pare?poti desigura sa ma intrebi :\"Si ce-i rau in asta?\",dar........
\"Se spune ca noi ne determinam soarta, si el a fortat-o cand a trecut prin portal\". Aici mi-a placut mult de tot.wow, super chiar!Ideea mai ales, cu soarta, vezi Eliade...

.......

ori o fi prea tarziu in noapte ori n-am inteles eu finalul si morala acestei povestiri?