Poezie

Ploaia și apusul

1 min lectură·10 ianuarie 2006

Mediu

Ploaia și apusul

Apusul roșiatic se-mbină-n violet

Cu galbenul jăratic și-albastrul amanet,

Mai ia tăcerea-n dreapta și frumusețea-n stânga,

Apoi se pierde-n noapte, cu stele-și joacă fuga.

Negrul se-așterne-n grabă pe cerul plin de nori

Și ploaia cade sumbru prin văi și lacuri ori

Pe câmpul ars de soare și munte întristat,

Peste pădurea care pe mine m-a uitat.

De dimineață cerul e vesel și haios,

Soarele strălucește și astăzi cu folos,

Doar eu mă pierd și zarea, în amintiri ce dor,

Căci ploaia și apusul erau al meu amor.

E cald și-mi arde visul, mă pierd în raze dulci

Ce mișună pe trupul fierbinte, dar m-arunci

În nepăsarea-ți rece știind că te ador,

Să moară ploaia veche ș-apoi și eu să mor.

Apusul să înghită balaurii din vis,

Să se prefacă-n flăcări, să fie mai închis,

Să cadă peste valuri, furând sărutul nostru,

Apoi să moară-n chinuri, cum mor și eu sub astru.

001.492

Mandra Ana-Maria. “Ploaia și apusul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mandra-ana-maria/poezie/159680/ploaia-si-apusul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.