Poezie
Crișul
1 min lectură·
Mediu
Crișul
Crișul curge prin inima mea
ca o văpaie ce saltă privirea,
în zori de zi, sclipind naiv
în oglinda așteptărilor mele.
Curge liniștit în visul meu,
de mână plimbându-se cu speranța,
la un capăt e soarele și nu îl văd,
la celălalt e plopul tulburat.
Jurnalul l-am scris pe apă,
cu lacrimi din dorul străin,
iar semnătura s-a prelins pe degete
ca un ecou în codrul părăsit.
Pecetea s-a așezat pe pieptul meu
ca o icoană făcătoare de minuni,
dar eu am rupt-o, n-am mai putut
s-o văd, căci m-a rănit prea mult.
Pe pod, cu ochii-nchiși și brațe largi,
ascult un glas ce m-a trădat,
mi-a luat trecutul, apoi iluzii
a sfărâmat pe astrul vag.
Rebel și tandru, m-arunc…
voi dărui plăcere undelor
și spaimă căutătorilor de rele,
căci știu ce sunt, chiar sunt.
001165
0