Poezie
Drumul
2 min lectură·
Mediu
DRUMUL
Refuz sa cred ca pot iubi cand dragostea nu o cunosc
Nu pot s-afirm ca te ador cand gandul meu e trecator
Confuz pasesc spre infinit si stele cad la orizont
Trec repede ca pe alei si calc, si calc pe al meu destin.
M-auzi vorbind cu cineva si nimeni nu e-n calea ta
E adevar ca am gresit, in urma las ce-a fost candva
Dar cer iertare in trecut, ma-ntorc o clipa sa te vad
De-aude cineva ce spun, nu vreau sa stie nimenea,
Pastreaza-mi vorbele in mintea ta si sufletul le va lua
Adu-ti aminte: Undeva… exista si…va exista.
Vor spune ei in locul meu ce nu am spus si n-am uitat
Si vantul vorbe va lua cu el si le va spulbera spre infinit
Caci locul tau eu il cunosc si spun ca e departe
De tot ce-i viu, de tot ce-i mort, de tot ce focul arde
De-ntreg pamantul, ce ape-l scalda, de aerul pe care-l vrei
E acolo unde sunt si eu plecat si nu ma pot intoarce
Gaseste locul declarat si vei afla si sentimentul cel etern
Nu cauta dar, in zadar, prin locuri bantuite de-amintiri
Caci nu de alea iti vorbeam, sunt vise spulberate,
Ci cauta adanc, adanc si vei gasi, ma vei gasi pe mine.
Dar ia aminte ce iti spun, nu rataci in ireal
Caci viu sunt eu, mai viu ca ei, ce te-nconjoara
Ma simti, ma vrei, ma cauti si ma vei gasi
Si poate vom calatori, nu-n infinit cum ti-am promis
Cand talpile pamant simteau sub ele si nu stiau
Ca nu spre infinit se poate si se-nvata a zbura
Ci inapoi spre simturi, prin lume si apoi spre…CASA.
|
001157
0