Poezie
Ipostaze
2 min lectură·
Mediu
IPOSTAZE
Cand pe-nserat privesc copila si ea priveste-n ochii mei
Senina, trista, frumoasa si tacuta, de dor cuprinsa si respinsa
Cand in amurg amorul mi se-nchina, in fata unui inger pur
Si stelele scanteie implinirea in ochii negri, amarui
Atunci cand visul mi se frange si sufletul hoinar imi zboara
E clipa-n care tu iubire, pasesti pe o alee sumbra, solitara.
Si printre umbre ca o ratacire vie, persisti, insisti,
Si poate mi se pare, dar tu ma cauti, ma cauti cu disperare.
E drept c-as vrea sirag de perle sa cantaresc in noaptea grea
La masa lacrimilor tale si-ncet sa scap din mana mea
Raze neutre ce corpul le adora, secunde ce nici timpul nu le tine-n frau
Dar oare noaptea ne va cununa? Va fi de partea mea si-a ta?
Fiorul tineretii zburda-n mine si imi inchide viitorul
In sipetul iubirii noastre pierduta printre soapte de-amagire.
Si totusi cautarea fascineaza, trezeste-n mine nemurirea
Ma face sa te simt aproape, in colorit de umbre, in peisaj de soapte
Apus de soare, apoi un miez de noapte, o stea ce cade
Pe fruntea raului de munte, si apoi spre moarte.
Degeaba chem pustietatea, degeaba las o roza in desert
Caci lanul meu de pururi adevar nu-l pot stropi
Cu un acid de ganduri, cu framantari din mine
Ce rasar; departe fie visul si-aproape tot il simt
Acolo unde altul, patetic mi se pare, a fost candva,
Demult, pe vremea cand iubirea era o slova dulce, de-nceput.
001327
0