Poezie

Poveste de-o noapte

1 min lectură·23 ianuarie 2011

Mediu

Și totul a mers așa cum am vrut eu ,dar până-ntr-o zi

Când,de parcă n-ai știi ,

Am prins din eroare a mă îndrăgosti,

Iar asta înseamnă numai prostii.

Că viața mea s-a schimbat dintr-odată

Și a devenit imaculată

Precum crucea din cimitir unde adesea la tata revin,

Aprind o lumânare și-apoi mă închin.

Cerându-i să mă ierte că am fost prea egoist

Lăsându-l să moară atât de trist

În timp ce eu o ardeam non-stop în cluburi și jocuri de noroc

Devenind purul exemplu a cuvântului dobitoc.

Dar v-am spus deja prea multe despre mine, așa că acum o să închei.

Închid fereastra la limuzină și pornesc la femei.

Defapt mă aduc acasă , acum sunt căsătorit.

Unde aprind o țigare și încerc ca să uit.

001.169

manaila lucian. “Poveste de-o noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manaila-lucian/poezie/13968794/poveste-de-o-noapte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.