Poezie

Campina-orasul blestemat

1 min lectură·27 septembrie 2014

Mediu

Soarele-n tranziție,

M-a făcut să îmi încerc șansa la școala de poliție.

În prima zi am văzut, în fața la un castel,

O fată așa frumoasă cu așa un suflețel...

Ne-am plimbat ca doi romantici zeci minute, ore-n șir,

Până dispărut-a zâna-ndreptul la un cimitir.

Altădată m-a-ndrumat să mă cazez la o casă, de Florii,

Dar am aflat cu stupoare că acolo păpușile toate-s vii.

M-am mutat atunci la dânsa, în castelul său cel mare,

Care-n noapte strălucește mai tare decât un soare.

Nu a trecut prea mult timp și am mers la mănăstire

Ca să ne căsătorim că eram plini de iubire.

Nu știu cum s-a întâmplat,

Dar se pare că pe dat', clădirea s-a scufundat,

În loc s-a format un lac

Iar iubita bunăoară, mi s-a transformat în drac.

002.160

manaila lucian. “Campina-orasul blestemat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manaila-lucian/poezie/14056695/campina-orasul-blestemat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.