Poezie

Telefonul dragostei

1 min lectură·18 decembrie 2010

Mediu

Îmi amintesc ziua în care ne-am cunoscut la telefon.

Aveai o voce-așa frumoasă că m-ai făcut să radiez,

Iar de atunci în zi și noapte ,eu am ajuns să te visez

Și să-mi doresc să te aud din ce în ce mai mult la microfon.

Mă uit plângând la poza ta , că nu ești lângă mine,

Și-aș vrea să pot să mă opresc , dar nu mă pot abține.

M-ai fermecat din prima clipă prin felul cum gândești

Și-ai reușit instantaneu ca să mă cucerești.

În mine-a încolțit un dor ce nu îl pot descrie

Prin miliarde de scrisori și tone de hârtie.

M-așez pe scaun visător și mă gândesc la tine

Dorind sa îți fac sufletul cadou cu tot ce-ți aparține.

Aștept nerăbdător să suni , să ne-ntâlnim iubire

Cu ochii mei să te sărut ,brațele-mi să te-admire,

Strângându-ne să ne topim precum pe cer lumina

În noaptea sfântului crăciun iar tu să-mi fii reGina.

001.175

manaila lucian. “Telefonul dragostei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manaila-lucian/poezie/13964901/telefonul-dragostei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.