Poezie
1 decembrie 1918
1 min lectură·
Mediu
Sub imboldul foametei,a mizeriei ,a anilor nesfârșiți de război și pildei Rusiei,
Muncitorimea a început să se agite, iar mișcarea revoluționară a pus stăpânire pe Bulgaria,
Descompunând într-un număr de state naționale Austro-ungaria
Și transformând într-un ocean furtunos marea împărăție a Germaniei.
Tronurile se rostogolesc ,privilegiile se duc și contagiunea revoluționară se întinde amenințând existența regimului capitalist de pretutindeni.
Muncitorimea declanșând mari bătălii de clasă ,concretizate prin numeroase greve și demonstrații împotriva războiului pentru încheierea imediată a păcii,
Pâine ,republică ,drepturi democratice și câștigarea libertății,
Arătând că foamea nu iartă pe nimeni.
Masele largi de țărani de toate naționalitățile din imperiu și-au intensificat lupta pentru lichidarea relațiilor semifeudale
Încercând în mod spontan să intre în posesiunea pământurilor moșierești,
Răfuielile cu exploatatorii devenind banale
Ca dealtfel incendierea conacelor și averilor boierești.
Odată terminată revoluția burghezo-democrată din Transilvania,
Comitetul organizatoric s-a întrunit la Alba -iulia
Aprinzând făclia,
Semnând astfel victoria numită România.
002.387
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- manaila lucian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 150
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
manaila lucian. “1 decembrie 1918.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manaila-lucian/poezie/13962464/1-decembrie-1918Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
