De ce nu există rai

La vârsta de optzeci de ani,în urma unui experiment am murit.

Vroiam sa știu și eu adevărul.

Nu de alta, dar ,m-am plictisit

Să stau în fotoliu pieptănându-mi părul.

Speram să ajung într-un rai plin cu flori.

Defapt am și găsit unul.

Plin de soare ,unde nu erau nori,

Dar într-un târziu mi s-a urât de-atât bine.Nu aveam dușmani,chiar niciunul.

M-am decis astfel să mă duc dracu ,în iad .

Acolo, măcar erau bătăi și sânge ,iar loviturile chiar dureau.

Să nu mai spun cât de mult mă ustura sau parfumul băuturilor ce tare mă amețeau,

Însă, până la urmă ,m-am obișnuit și focul ce ardea veșnic nu mi se mai părea deloc cald.

La final am tras linie

Și drept concluzie

Vă pot spune că raiul e prea plictisitor pentru mine ,iar cu iadul sunt obișnuit de acum,

Așa că-mi pun capul pe pernă și am să îmi văd ,în continuare ,nestingherit, din trăsura mortuară ,de drum.