Poezie
Cristina
1 min lectură·
Mediu
În seara sfântă ,de Crăciun,îmi amintesc de tine,
Cum stam odată amândoi,rupând un colț de pâine.
Pe tot ,eu ,ție ,ți-l dădeam și eram fericit,
Dar ,astăzi,eu,nu te mai am!Nu te mai văd sosind!
Stăteam în frig de sărbători și îmi spuneai povești,
Dar totul,astăzi s-a uitat,nu mai stiu unde ești.
Nu are cine-n brațe să mă ia,dorul să mi-l aline,
Să îmi spună de Moș Crăciun și că va fii iar bine.
Tu,casa mult o luminai cu lumânări în mână
Și ne iubeam ca doi nebuni,uitându-ne la lună.
Într-o zi însă,ai plecat,uitând de tot de mine,
Iar eu te-am așteptat în prag,privind cum moartea vine.
M-am așezat ,iar,în genunchi,că sângele-mi cursese,
Sorbind din paharul de vin,ce încă rămăsese.
Atunci,te-am observat, apropiindu-te!Mila,te cuprinsese,
Că am murit,când tu te-ai dus,doar ca să aduci lemne.
001.223
0