Poezie
soare-albastru
1 min lectură·
Mediu
totu-i senin , ce plictiseala!
doar linistea ma impresoara
in timp ce pomii verzi
imi spun o poveste care n-o sa-ti vina sa crezi.
se face ca eram odata eu,
un tip siguratic,care plange mereu.
intr-o zi , de nu se stie unde
aflandu-ma intr-o padure ,la munte...
m-a strigat cineva
iar eu dand dovada de un curaj nemaiintalnit pan-atunci
am raspuns.
oare cine era?
se face ca o pasare maiastra
frumoasa si extrem de valoroasa
s-a asezat pe umarul meu
intrebandu-ma cine sunt eu.
nu am zis nimic , doar am tacut
iar atunci ea , a zburat in vazduh.
de atunci au trecut fix trei ani
pana cand am iesit trist la geam.
deodata,aud soneria.
ma duc la usa si o deschid,
iar atunci, a aparut ea.
un trup perfect de neatins.
in final ,sunt insurat de cativa ani
cu o fata pe care de-abia dac-o visam
si pe care o tin in brate la umbra pomilor verzi
iar ea ma iubeste incat nu o sa-ti vina sa crezi.
001.029
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- manaila lucian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 171
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
manaila lucian. “soare-albastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manaila-lucian/poezie/13954490/soare-albastruComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.