Malciu Denis Marian

Încep să înțeleg că v-a deranjat foarte mult acea \"etichetă\" inițială de \"verbalism\". Recitind, realizez că am greșit etichetând cu prea mare ușurință și că ea într-adevăr vă jignește, lucru pentru care am puterea de a-mi cere scuze, chiar dacă, acum iată, cu aceeși \"politețe\", m-ați plasat în regnul animal...În acest context nou, ar fi poate util de știut că interdicția de a nu arunca \"mărgăritarele\" înaintea \"porcilor\" are un înțeles foarte precis, legat de \"secretul inițiatic\" și de \"contrainițiere\" (iată că de la inițiere operativă, speculativă și pseudo-inițiere m-ați adus în situația de a aduce în discuție și această distincție; dar asta e o altă poveste.
Ar fi interesant să vă expuneți opinia despre ceea ce numiți \"instituția inițierii\" într-un eseu ad-hoc; mai ales că sugerați că aveți un \"ghid interior\", lucru care reiese de altfel, opinia mea, din toate eseurile postate. Eu unul l-aș urmări cu atenție; presupun că și doamna Mainka.

Sintetizați foarte bine mesajul articolului dvs. Am avut și am îndoieli asupra calității „ezoterismului” și a „inițierii” la care faceți referire, pentru că termenul „ocult” care abundă la dvs. face trimitere la organizațiile oculte, derivate din „ocultism”, care pot fi catalogate drept „pseudo-inițiatice”; iar referirile la masonerie mi s-au părut oarecum ușor exaltate. Terenul devine și mai alunecos dacă amestecăm și interpretările psihanalitice asupra doctrinelor tradiționale, dar asta e o altă discuție.
Mă bucur însă că, în sfârșit, vă referiți la punctul meu de vedere ca atare, la părerile pe care am îndrăznit să le scriu, și ați abandonat pornirea înverșunată de a mă analiza ca persoană, de a mă caracteriza, cataloga – invariabil negativ și grosolan injurios. Astfel că „grațioasa luare printre pruni”, vi se datorează într-o bună măsură, căci de la prima dvs. frază am fost pus în situația de a răspunde la atacuri personale, de cel mai jos nivel, care fac imposibil dialogul. Sincer, nu am mai fost în situația ca într-o discuție de „idei” să fiu numit „idiot” (nuanțările etimologice fiind de complezență și pentru deliciul terțului cititor), „cu o docta ignoranta”, chiar și pentru confuzii care în realitate vă aparțin (VV și nu VL). Am continuat acest dialog absurd (de la „savant” la „idiot”) doar pentru că m-am căit dpentru primul meu comentariu, care un aer de aroganță, de superioritate, și, ca atare, am vrut să nuanțez cele afirmate prea categoric. Poate că, într-o anumită măsură, acest dialog pe care l-ați coborât atât de jos, vă descalifică moral; deși nu am nicio autoritate să caracterizez persoana cu care discut, îndrăznesc să cred că la mijloc este un fel de „superbie” intelectualo-mistică, de \"narcisism\" culturalo-ocult care pare a vă domina. Cred că v-ar ajuta, de altfel pe oricine, dacă a-ți reflecta la această „quintesenta guenoniană”: „(…) un om poate să nu știe nici să citească, nici să scrie, și cu toate acestea să atingă cele mai înalte grade de inițiere, și asemenea cazuri nu sunt rare în Orient, în timp ce există „savanți”, și chiar „genii” din punctul de vedere al lumii profane, care nu sunt inițiabili la niciun grad”.

Mă bucur că în sfârșit ați observat că nu am spus despre Vasile Lovinescu că ar fi practicat isihasmul. Constat că de fapt nu citiți cu atenție, din care cauză am tot fost nevoit să repet; de aici „stereotipiile” și „fixațiile mentale” pe care le remarcați cu amabilitatea care vă caracterizează. Sunt nevoit să repet: Guenon spune că masoneria nu mai este „operativă”, în sensul că nu mai este capabilă de o transmitere inițiatică propriu-zisă, adică de transmiterea unei influențe spirituale. Dar îi rămâne o inițiere „speculativă”, adică doctrina și simbolismul conservat pot oferi o inițiere cosmologică „virtuală”, de cunoaștere. Dar, după Guenon, masonii moderni au pierdut în bună măsură această cunoaștere, ori sensurile ei profunde, din cauza preocupărilor lor „sociale”, „morale”; ca atare consideră masoneria o organizație inițiatică ajunsă într-o fază de degenerescență (de pildă în „Scurtă privire asupra inițierii”, cap. III, dar și în multe alte locuri). Nu sunt ideile mele preconcepute, ci punctul lui de vedere.
În „Rugul Aprins” a existat și altceva decât discuții despre „lucrarea lăuntrică”, prin poposirea la Mănăstirea Antim a unui călugăr rus, Ioan Kulîghin, (cel Străin). Părintele Sofian Boghiu spune clar că acesta avea harul rugăciunii neîncetate în inimă și că îl putea „transmite” celui calificat, că putea „iniția”, „binecuvânta”. Se spune că părintele Benedict Ghiuș de la Techirghiol ar fi primit această „iluminare” isihastă.
În căutarea „rădăcinilor oculte” și când vorbim despre „scriitori inițiați” e necesar să se facă diferența între inițierea „operativă” și cea „speculativă”, pe de o parte, și pe de alta, între acestea și „pseudo-inițiere” (apanajul grupărilor ocultiste de tot felul).

Nu ați citit cu atenție: spuneam că Vasile Voiculescu, nu Lovinescu ar fi primit „binecuvântarea” isihastă. Despre V.L. cunosc atât din cărți (de pildă „Vasile Lovinescu și funcțiunea tradițională”, de Fl. Mihăescu și Roxana Cristian), cât și chiar din gura celui mai bun prieten al său, dl. Florin Mihăescu, șeful grupului de studii tradiționale Hyperion, fondat de VL și perpetuat până azi. E adevărat că Guenon, în căutarea unei inițieri, a intrat în masonerie, dar a părăsit-o constatând că aceasta și-a pierdut caracterul operativ, lanțul inițiatic, încă din sec. 17; și el nu trebuie prin nimic legat de masoneria modernă, ca organizație, de care s-a detașat total pentru că o considera deviată spre preocupări politice. E adevărat că masonii de azi sunt cei care se „leagă” de el pentru că prin studiile consacrate simbolismului masonic le-a redescoperit sensurile profunde ale doctrinei pe care ei o conservă fără să o mai înțeleagă. Constatând că posibilitățile inițiatice ale occidentului sunt epuizate, RG a luat contact direct cu reprezentanții autorizați ai tradițiilor orientale; se știe că în 1912 a primit o inițiere sufită, iar în 1930 se stabilește definitiv în lumea islamică. El a restaurat „ezoterismul occidental”, ca doctrină și simbolism (nu și ca inițiere), pentru a demasca contrafacerile grupărilor ocultiste, și a putut face asta numai și numai datorită contactului lui cu posibilitățile inițiatice vii ale orientului. În definitiv, principalele sale cărți sunt o expunere a doctrinelor orientale.
Desigur, aș dori să știu mai multe despre Vasile Andru și îmi cer scuze pentru răspunsul prea lung.

„Oferta organizațiilor oculte”, dacă ele sunt cu adevărat inițiatice (nu doar speculative, cum este de câteva secole masoneria pe care o tot invocați) nu poate consta în altceva decât în a-l ratașa pe cel calificat la lanțul său inițiatic, a-i oferi o influență spirituală. Pentru acest motiv Vasile Lovinescu, de care pomeniți, a primit o inițiere sufită (islamul ezoteric); iar Vasile Voiculescu, din câte se spune, a practicat isihasmul (latura inițiatică a ortodoxiei). Pentru că este vorba aici despre organizații inițiatice vii, ceea ce nu este cazul cu „organizațiile oculte occidentale”, în ciuda „prestigiului lor imens și incontestabil”, pe care îl invocați cu naivitate, în cadrul acestora supraviețuind doctrina și simbolismul, care nu mai sunt însă înțelese bine în prezent nici de reprezentanții lor. Și nu trebuie confundată inițierea cu mistica occidentală, așa cum vă exprimați (fie și „aplicată intuitiv”), ceea ce e o distincție capitală când vorbim de domeniul inițiatic. Dar probabil dvs. nu aveți în vedere adevărata inițiere, ci puzderia de societăți secrete care proliferează în occident, derivate ale „ocultismului” și „teozofismului”, care, probabil vă vor primi cu bucurie în sânul lor citind că le plasați în „subteranele marii culturi” și că le atribuiți „funcționarea polisemică a mesajului cultural european”.
În rest, sunt de a cord cu tot ceea ce spuneți despre George Călinescu, evident, în măsura în care înțeleg, având în vedere că pot fi probabil, așa cum spuneți, un „idiot”, adică un ignorant în problemele „mai adânci, teologice”.

De ce să pretindem ca un critic literar să remarce aspectele „ezoterice”, „inițiatice”? Sau ce legătură are critica literară cu doctrinele spirituale?
Vasile Lovinescu, la care se face referire, a vorbit primul la noi despre posibilitatea ca unii scriitori să fi expus date aparținând unor organizații tradiționale, „oculte”, fie cunoscând ceea ce transmit și autorizați de acestea (Dante, Creangă), fie fără ca ei să cunoască deplin valoarea spirituală a ceea ce comunică, jucând mai mult rolul de „instrumente”, în virtutea talentului lor artistic (Wagner). Dar nu cred că V.L. a avut vreo clipă intenția ca din această perspectivă să renoveze critica literară, tocmai pentru că, asemenea maestrului său Rene Guenon, făcea o foarte netă distincție între cultura modernă, prin definiție „profană”, și doctrinele spirituale.
A vorbi despre „întinderea și importanța esoterismului occidental” în „funcționarea polisemică a mesajului cultural european”, în „marea cultură europeană”, înseamnă a confunda două domenii complet diferite. „Morfologia culturii” nu se poate întâlni cu „filosofia ocultă”, pentru simplu motiv că prima decurge din ignorarea totală a celei de a doua, ca orice altă producție a spiritului modern, „profan”.
Eu unul nu cred că „hermeneutica” modernă, „semiotica”, „semiologia” de tip Umberto Eco, Marin Mincu etc. au vreo legătură cu simbolismul tradițional. Și cred că un „hermeneut” toată viața de ar sta aplecat asupra textelor tradiționale nu ar căpăta nimic din cunoașterea de la care au emanat acestea, ci doar rezonanța mai mult sau mai puțin sofisticată a cuvintelor. Verbalism pe care îl recunoaște fără să vrea și autorul când spune că „oferta” „organizațiilor oculte” constă în „funcționarea polisemică a cuvântului” ….

Cred ca sunteti influentat de ideologia neoprotestanta astfel ca mesajul textului nu difera de acela al unui \"pastor\", fiind vorba exact despre ideile predilecte ale acestor diverse culte. De pildă, ignorați că nu numai Sfânta Scriptură (Vechiul și Noul Testament)formează Revelația creștină, ci și Sfânta Tradiție. Vorbiți despre mântuire numai în accepțiunea protestantă, ignorând că pentru ortodoxie (dar și catolicism) mântuirea inseamna unirea lui Hristos cel înviat cu cei credincioși(prin mijlocirea Sfintele Taine). A ignora Sfânta Tradiție (care cuprinde dogmele și doctrina, învățătura creștină) și Sfintele Taine (posibilitatea unirii cu Dumnezeu prin har)este specific protestant sau pur și simplu un punct de vedere modern asupra religiei.