Magdalena Dorina Suciu

Cum să-ți deschid poarta de dantelă nevăzută, sărutându-ți icoana de abur ce numai păsărilor le este îngăduit s-o poarte? Măcar o singură dată aș vrea să te țin în palme și să ciocnim o

Câteva flori de maci mi-ai lipit pe coapse, iar visul a început să muște din mine ca dintr-un măr căzut din mâinile Evei...

O altă toamnă curge, iar inima mea e tot mai plină de păsări, dar n-am obosit ducând o parte din cer în spinare; în tine am ascuns fereastra prin care ne furișam goi să întâmpinăm

Cămașa mea de noapte parcă ar fi o floare de lotus pe genunchii tăi, mărturia unei iubiri ce arde corzile harpei. Ultima turmă de miei ne calcă trupurile sfârșind în perechi de

Se întorc la mine toate acele zile biciuite și voi fi nevoită să ascund cicatricile ce stau mărturie unui timp amputat; o frunză împrejmuită cu o lumină difuză înăbușă ploaia; de atâtea

Poemul acesta e ca o bucată de pâine caldă pe care mi-o întindea mama; de bună voie am lăsat tăcerea să-și înfigă colții în toată ființa mea.

Fă-mi inima o cătușă, sufletul toarnă-l într-o amforă albă și lasă caii să-mi strivească trupul; de sub copitele lor va răsări iubirea precum boabele de sânge din coasta lui

Clopotul surd atinge tâmpla netedă ca o frunză; numai ochiul flămând de imagini primordiale și-a lepădat pleoapa; mâna mea poartă urma unei răni prin care s-au răsucit toate cuțitele

Copacii aleargă pe suprafață icoanei- o cascadă de îngeri înroșește ochiul bufniței; se-mprăștie noaptea peste lada de zestre a ierbii... Fă-mi loc în brațele tale, nu vreau să privesc

Ard blesteme în frunze, cuțitele nopții au ruginit în fântâni. Cineva a spart un ochi, de aceea pasărea nu-și mai știe zborul, iar copacii se lovesc între ei cu gheare de fulgere. Se

Se stinge iarba-n mine: tăceri de piatră se-nfig în vise și noaptea urlă ca un lup rănit. Mi-e trupul cumpănă pustie... Aș vrea să-mi pui în degete bucăți din tine, iar în locurile

Voi lăsa scris pe ziduri numele acestor poeți bolnavi de cuvintele ce i-au săpat în inimi pe timp de ploaie și viscol, clocotindu-le sângele pe dealuri fragile de stele, în timp ce-și

Stiu că ne vom iubi prin toate încăperile dimineții vor plesni strugurii sub torța buzelor noastre, iar de pe colțul streșinii ne va imita acea minunată pereche de păsări. Stiu că ne vom

Cineva scrie un vers cu degetul mic de la picior închegând timpul sub tâmpla rece a clopotului; mi-au ruginit palmele, curând voi trece prin poarta tăiată în iarbă cât un gât de

Ne întâmpină toamna cu paharele pline să descifreze în noi orchestra acelei grădini pictate pe coapsa Evei. Îmi spui că fântânile destinului nostru așteaptă îngerii să le sape mai

Fluturii sunt liberi în părul femeii trecute de patruzeci de ani... Palmele ei,două amprente pe umerii goi a celui ce o soarbe timid. El știe că trupul ei are mirosul unei nopți de vară. Știe că

Þinea biciul în mână ca pe un fulger hămesit, îi vedeam ochiul alungit pe creanga ce străpungea aorta dimineții; într-un tîrziu i-am prins cămașa ce o arunca înspre mine; n-am mai

Tu ești cel care îngăduie să ningă cu aripi neprihănite turnul cetății albastre în care bântuie fulgerul─ semnul acelor duminici atârnate într-un cui nevăzut ce arde perpetuu; ești

Simplă biografie Nu sunt cuvântul în sine, sunt doar arderea lui care-ți atinge obrazul în semn de supunere, în semn de protest; timpul e răstignit în ochiul bolnav al