Cu moartea spre viață călcând
Așadar, actuala mănăstire Tazlău este o continuatoare, la alte dimensiuni și cu altă deschidere, a celeia care a fost ctitorită de Alexandru cel Bun și care probabil a fost distrusă
Călător prin țara mea... Tazlău
Manastirea Tazlau \"Din moarte spre viață călcând\" partea I De multe ori mă întreb, mai mult degeaba, ce m-o fi apucat de-o vreme de
Luminarea pietrei la Dobrovăț
Luminarea pietrei la Dobrovăț - partea aIIa - Dinspre asfalt, tăind valea râului spre cealaltă coastă de pădure, nerăbdarea și graba m-au întovărășit cu insistența lor imperativă pân-am
Călător prin țara mea
O toană a sfârșitului de april, cu cerul supus încă norilor iernoși, mițos rostogoliți pe bolta înaltului, și cu oricare creștin încă purtând dorul hainelor călduroase atunci cănd se află în
Din Baia spre \"Buzduganul unui ev aprins\"
Călător prin țara mea Din Baia spre “miezul unui ev aprins” (partea aIIa) Inainte de a părăsi aceste locuri de voievodală mândrie românească și pioase
Calator prin tara mea
Din Baia, spre ”Buzduganul unui ev aprins” Așa mă apucă uneori un dor de ducă, cum numai megieșul Sadoveanu din Vatra Pașcanilor se mai plângea că-l ardea. Și, tot ca el,
Călător prin țara mea
În retragerea sa grăbită spre adâncul codrilor, oastea ștefaniană a trebuit să renunțe la tunuri, la multe dintre provizii, la carele
Calator prin tara mea
”Iară noi…făgăduim…că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte”* .... doar foșnetele nopții îndrăzneau a rupe din nemișcare. În tăcerea și negrul strălucitor al întunericului măsluit
Calator prin tara mea
Calator prin tara mea -LA BORZESTI Cuprins de o profană pioșenie, ca un oștean cuminte al vorbei trudit așezată în altfel de zidire, îmbătat și
Calator prin tara mea - Spre Borzesti
Calator prin tara mea - Spre Borzesti CÃLÃTOR PRIN ÞARA MEA
